Peste 8.000 de prahoveni, conform estimarilor Inspectoratului Judetean de Jandarmi, au asistat aseara la concertul organizat de Partidul National Democrat Crestin, in centrul Ploiestiului. Intr-o atmosfera incendiara, necondimentata insa de fumul gratarelor de mici sau de aburii de alcool, cum s-a intamplat in cazul evenimentelor organizate de alte formatiuni politice locale, mii de persoane au cantat, au dansat si au scandat timp de aproape 4 ore.
Ma bucur sa vad ca prahovenii sunt alaturi de noi si, asa cum eram de altfel convins, acestia prefera petrecerea unui timp liber de calitate in locul balciurilor presarate cu pomeni electorale. Indiferent de varsta, oamenii din toate colturile judetului si mai multe mii de ploiesteni au venit sa-i asculte pe cei de la Iris, pe Voltaj si pe Andreea Balan si Andreea Antonescu. Spectacolul a fost unul electrizant si toata lumea a stat pana la sfarsit mai ales ca momentul culminant l-a reprezentat focul de artificii.
Intr-adevar am asteptat un numar mare de persoane care sa fie pe final de campanie electorala alaturi de noi, insa entuziasmul multimii mi-a dat de inteles ca toti au venit in centrul Ploiestiului sa ne sustina si sa ne dea si mai multa incredere.
Deputatul Romeo Hanganu, candidat independent pe care il sustin pentru Primaria Ploiesti, a fost si el prezent la eveniment si a tinut sa multumeasca miilor de ploiesteni care ne-au fost alaturi si i-a asigurat de faptul ca nu ii vom dezamagi si ii asteptam la vot pe 1 iunie, pentru a alege singura echipa care poate oferi solutii concrete pentru Prahova si Ploiesti.
Pentru ca am o echipa foarte unita si care se gandeste la cel mai mic detaliu, dupa concert, 100 de voluntari ai Partidului National Democrat Crestin au ramas sa curete din centrul orasului urmele petrecerii, fiind adunati peste 25 de saci de gunoi.
nu pot sa cred ca a castigat psd! oare oamenii sunt in halul asta de prosti incat se lasa cumparati cu mici si bere ? Romani prosti.. voteaza pe cine nu trebuie!Cei care v-ar fi votat au preferat sa se abtina.Totusi cred ca asocierea crucii cu politica i-a determinat pe unii sa nu va voteze… mare pierdere… hai inapoi la iliescu,geoana,nastase.
Ce parere aveti ?